In cazul executarilor silite se intalnesc situatii cand un imobil scos la vanzare este adjudecat de o persoana, insa aceasta cedeaza catre o alta persoana drepturile rezultate din procesul verbal de licitatie. Aceasta operatiune juridica este nula.
Potrivit art.1566 C.civ., cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț.
Contractul de cesiune de creanta este in primul rand un contract si el trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate ca in cazul oricarui alt contract, si anume: capacitate, consimtamant, obiect determinat si licit, cauza licita si morala.
Functia esentiala a cesiunii este de transmitere a unei creante de la cedent la cesionar, in mod definitiv si irevocabil. Creanta prin transmitere isi pastreaza natura si caracteristicile. Ea se transmite asa cum se gaseste in patrimoniul cedentului.
In cazul cesiunii de creanta regasim creditorul care transmite creanta numit cedent, dobanditorul creantei numit cesionar si tertul asupra caruia exista creanta numit debitor cedat. Desi parti in cesiunea de creanta sunt numai cedentul si cesionarul, nefiind necesar pentru valabilitate si consimtamantul debitorului cedat, totusi trebuiesc indeplinite numite formalitati pentru a-i putea fi opozabila si lui cesiunea de creanta.
Principalul efect al cesiunii il constituie transmiterea dreptului de creanta impreuna cu accesoriile sale, de la cedent la cesionar. Iar domeniul de aplicare al cesiunii de creanta este dat de obiectul acesteia, adica tipul creantei care se transmite.
Daca la vanzarea obiesnuita transferul dreptului de proprietate opereaza prin simplul acord de vointe chiar daca pretul nu s-a platit, in cazul vanzarii la executare silita nu este suficient ca adjudecatarul sa castige licitatia, ci trebuie sa achite pretul intreg.
Procesul verbal de licitatie nu este act translativ de proprietate, adjudecatarul dobandind doar vocatia de a deveni proprietarul imobilului supus licitatiei. Adjudecatarul nu dobandeste un drept de a adjudeca imobilul, ci are doar obligatia de plata a pretului de adjudecare.
Asadar cel ce castiga licitatia nu dobandeste un drept de creanta rezultat din procesul verbal de licitatie. Aceasta deoarece un drept subiectiv civil, precum dreptul de creanta, presupune existenta unui debitor care sa fie obligat sa execute la o prestatie catre titularul dreptului de creanta.
Insa, astfel cum se poate observa prin incheierea procesului verbal de licitatie nu se naste un drept de creanta atata vreme cat nu avem un debitor fata de castigatorul licitatiei. Din contra, adjudecatarul este debitorul obligatiei de a plati pretul.
Pe cale de consecinta, neexistand un drept de creanta, obiectul contractului de cesiune a „dreptului de creanta” rezultat din procesul verbal de licitatie apare ca inexistent. Nefiind indeplinita una dintre conditiile de validitate ale unui contract, rezulta ca respectivul contract de cesiune a „dreptului de creanta” este nul pentru lipsa obiectului. Potrivit art. 1226 C.civ., „obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul. Sub sanctiunea nulitatii absolute, el trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit”.
Aceasta interpretare juridica ai pune in dificultate pe intermediarii imobiliari care nu mai pot recurge la procedeul cesiuni „dreptului de creanta” rezultata din procesul verbal de licitatie.
Daca te aflii in situatia in care bunul iti este vandut la licitatie publica, verifica daca vanzarea s-a facut in mod legal. Nu uita insa ca procesul verbal de licitatie reprezinta un act de executare in procedura executarii silite si trebuie contestat in termen de 1 luna de la inscrierea adjudecarii in cartea funciara. Actul de adjudecare poate fi contestat in termen de 1 luna de la inscrierea in cartea funciara pe calea contestatiei la executare sau potrivit dreptului comun printr-o actiune separata. Actul de adjudecare reprezinta un veritabil contract de vanzare cumparare, o vanzare fortata. De retinut ca nulitatea absoluta a actului de adjudecare poate fi invocata oricand.